Folkușor pe plaja mării

Hei, dragilor, după o vacanță binemeritată, Trupa de Folkușor reîncepe să cânte. Am primit din nou invitația de a merge la mare, să cântăm pe plaja de la Jupiter.

Totul vine la fix, caci ne apucase pe toți cheful de a cânta și dorul de starea de bine unică pe care o avem pe scena Folkușorului, cu tine alături.

Anul trecut, tot în septembrie, am cântat pentru prima oară pe o plajă. În același loc. Au fost acolo sute de oameni, s-a făcut un mare foc de tabără, s-a cântat și s-a dansat având marea în preajmă. A fost minunat.

Acum, eu, împreună cu Daria, Anca, Dan, Costel, Stelian și Andrei (adică Trupa de Folkușor), așteptăm cu nerăbdare revederea cu tine, începând din 4 septembrie încolo. Apropo, sunt aproape 7 ani de când am început Folkușorul!

Image may contain: 4 people, people on stage and people playing musical instruments

Așadar, fără multe alte vorbe, ne apucăm de repetiții și te așteptăm pe plaja de la Jupiter, la mare, pe 4 septembrie 2019.

Hai cu noi la mare! Hai să ne bucurăm de a fi împreună, cântând!

Hai, că e ușor! E Folkușor!

Cu drag,
Bogdan (Bobo, de la Folkușor)

 

Comentarii

comentarii