Să fim “serioşi”, cât de mult poţi să POŢI?

Am fost în iunie într-o tabără la Moeciu de Sus. “Eu POT!” se numeşte tabăra şi m-am dus acolo ca să găsesc şi să “cochetez” cu puterea mea interioară, să o măsor cumva, să o simt. Pentru că POT, nu de alta 🙂

Ei bine, acum chiar spun cu şi mai multă tărie: EU POT să fac ceea îmi doresc cu adevărat!

La Moeciu am cunoscut mulţi oameni frumoşi şi buni; oameni foarte dornici de a fi ei înşişi, autentici. Şi băieţi şi fete. Şi mai mari şi mai mici – şi la vârstă şi la statură 🙂

Toţi, dar toţi, fără excepţie, ne-am simţit minunat. Am reuşit să fim toţi pentru unul şi unul pentru toţi, deşi în majoritate nu ne cunoscuserăm niciodată înainte de acel moment! Am reuşit pentru că ne-am convins acolo că nu aveam nimic de pierdut dacă suntem noi înşine şi facem ceea ce ne place fiecăruia să facem, cu adevărat!

Nu este bucurie mai mare decât să-ţi demonstrezi tie insuţi că POŢI!
Nimeni, în locul tău, nu POATE să simtă puterea ta interioară şi pasiunea ta mai bine şi mai complet decât o poti face TU!

Aşa că am început să învăţ să caut mai mult în interiorul meu, pentru că acolo este Puterea Mea! Am renunţat să mai aştept din exterior să facă altcineva ceva în locul meu, adică sa facă altcineva ceva “pentru” mine! Eu POT, pentru ca am toată puterea in mine! Nu înseamnă că nu pot cere ajutorul cuiva, să ne înţelegem! Dar ajutorul, prin definiţie, înseamnă ceva ce este oferit din inimă şi necondiţionat şi e bine să fie apreciat şi primit ca atare!

Prin luna Mai anul ăsta, am fost în altă tabară, la Predeal. O tabără dedicată business-ului făcut cu pasiune pe Internet. Tabăra MIB (Mentorship Internet Business). Ideea de acolo a fost să învăţăm cum să facem o treabă “ca lumea” din pasiunea noastră, pe Internet, adică în mediul on-line. Ei bine, şi la Predeal, ca şi la Moeciu, am cunoscut oameni buni, frumoşi, fantastici; oameni dornici să facă ceva din pasiunea lor. Ne-am cunoscut efectiv pentru prima dată şi am lucrat împreună pentru prima dată şi am rămas prieteni. Prieteni buni, care parca se cunosc de-o viaţă si se ajută între ei necondiţionat. Fără rivalităţi, fără supărări, fără invidii şi fără judecăţi. Pur şi simplu, oameni legaţi de dorinţa de a face ceva din pasiunile lor. Am cântat seara la chitară şi am bătut in tobe cu toţii, cu o bucurie şi o energie debordantă. Totul, pentru că PUTEM să o facem!

Am o veste bună: şi TU poti să faci ceva cu pasiune! Şi TU poti să-ţi urmezi pasiunea, numai să vrei cu adevărat să faci asta!

Aici e o alta veste bună: numai TU poţi să VREI sa POŢI face ceva pentru tine. Iar rezultatele pe care le obţii în acest caz sunt fantastice! Pentru că atunci POŢI da totul, la maxim!

Am întâlnit de-a lungul timpului mulţi oameni care au avut o perioada in viaţă când au cochetat cu pasiunea lor autentică, una dintre ele fiind, de exemplu, aceea de-a cânta la chitară. Unii şi-au cumpărat chiar şi chitara, iar apoi, după câteva încercări, au lăsat totul baltă pentru că ori că era “prea greu”, ori că nu era destul “timp”, ori că “talentul” nu era la ei în cantitate îndestulătoare, ori că au zis simplu ca “nu pot” face asta. E aşa uşor să spui că nu poţi face ceva, numai pentru că vrei să stai liniştit, în zona ta de confort şi să ţii telecomanda în mână, sărind de pe un canal pe altul la TV şi dând chiar şi filmul vieţii personale pe “repede inainte”…

Sunt mulţi care au pus chitara in cui şi s-au apucat cu mare sârg de “treburi serioase”. Adică au înlocuit un “joc” făcut cu sufletul cu o corvoadă făcută cu mintea. Ca şi cum una s-ar exclude pe cealaltă!

Mulţi oameni s-au dedicat numai jobului “la greu”, s-au apucat de acumulări materiale, de făcut bani mulţi şi in majoritatea cazurilor, de făcut credite pe măsură! Au lăsat bucuria sufletului undeva, în afara lor şi au muncit din greu să mulţumească mintea lor hulpavă şi niciodată îndestulată. Nu, nu e cazul nostru! 🙂

Au venit şi copiii in viaţa lor, fie că şi i-au dorit cu adevărat, fie că, deh, nu se cade să nu faci copii în viaţa asta. Şi mai ales să-i faci până vine momentul să schimbi prefixul vârstei cu cel al ţării (+40)!

Chestia asta cu copiii este şi ea o “treabă serioasă” de tot! Odată ce facem copii, e cazul să uităm că şi noi inşine suntem copii toată viaţa. Vrem sau nu vrem, noi rămânem copii in noi inşine şi asta nu e o slăbiciune! Dar de multe ori alegem să dăm TOATĂ atenţia copiilor nostri. Copii care, culmea, nu ne-au cerut niciodată să le dăm chiar atât de mult! Dar noi ştim mai bine ce vor ei, că doar noi suntem oameni mari şi serioşi şi am trecut prin viaţă…

Ne luăm concediu odată pe an, asta dacă ne “lasă” şeful sau treaba pe care o avem de făcut la serviciu. Concediul ăla, dacă se poate, să fie şi cât mai scurt şi făcut cu laptopul deschis şi conectat la emailul de serviciu. Dacă nu e laptop, atunci măcar un BlackBerry, ca să “curgă” emailurile gârlă, că deh, altfel “proiectul” la care lucrăm se duce naibii şi ce-o sa zică lumea ca ne-am pus palma-n cur şi am plecat în concediu? O să se oprească şi Universul în loc pentru că nu suntem “serioşi” la maxim în viaţa asta a noastră, plină de probleme şi drame! O să ne “pierdem” jobul, o să vină banca să ne ia casa şi maşina şi o să ajungem pe drumuri şi o sa râdă lumea de noi. Ba, pe deasupra, o să-i facem “de râs” pe toţi cei care ne-au crescut sau au investit in noi multe aşteptări!

E uşor să te uiţi la ceilalţi, din “afară” şi să dai vina pe ei, că din cauza lor îţi e greu să faci ceva pentru tine!

Pentru orice nu ne place, dăm vina atât de uşor pe ceilalţi! Pentru că PUTEM să o facem! Numai că, atunci când dăm vina pe ceilalţi, le dam şi puterea noastra! Şi nu ne mai ramâne nimic, ne golim şi ne uscăm cu totul înăuntrul nostru!

Am văzut de-a lungul timpului, în multe case de oameni, câte un instrument muzical (în majoritatea cazurilor, o chitară) zăcând în câte un colţ al camerei, ca o mărturie vie că oamenii au încercat să fi făcut ceva, cândva şi pentru sufletul lor. În aproape toate cazurile, aceste dorinţe ale sufletului au rămas numai la stadiul de încercări. Oamenii şi-au adus aminte că au treburi “mai serioase” şi mai “dramatice” de facut decât sa-şi urmeze pasiunile izvorâte din sufletul lor.

Mă gândesc cu drag şi bucurie la toţi acei oameni cu chitara pusă-n colţul camerei, şi chiar mă duc şi mai “adânc” cu gândul, la cei care au chitara pusă în “colţul sufletului”, tânjind la a face ceva pentru ei inşişi în viaţa asta, care este frumoasă, dacă vrei sa o laşi să fie frumoasă!

Ei bine, eu POT să fac orice îmi doresc cu adevărat să fac! Şi socotesc că, printre altele, dacă Eu POT sa cânt la chitară bucurându-mă la maxim de asta de atâţia ani de zile, atunci ştiu că POT să te invit şi pe TINE să POŢI!

Daca vei onora invitaţia mea sau nu, ei bine, asta ţine în exclusivitate de tine.

Şi tine de cât de “serios” vrei să trăieşti. Că, până la urmă, a cânta la chitară este pentru cei care vor să se distreze, nu-i aşa?

Cu drag,

Bogdan (Bobo)

P.S. a PUTEA să cânţi la chitară este o chestie de plăcere, chemare interioară şi perseverenţă cu tine! Pe bune că nu este nimic mai mult de atât! Contrazice-mă, dacă POŢI!
P.P.S. Sunt gata cu video-lecţia a doua şi foarte repede o voi posta aici; spune-mi ce ţi-ai dori să ştii în continuare, în lecţiile care urmează? Ce cântece ai dori să înveţi? Vreau să cântăm în curând, împreună! Eu ştiu că PUTEM să o facem! Tu ştii asta?

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.