Seară de Folkușor – 8 aprilie 2022

Salutare, salutare

A trecut mai bine de jumătate de an de când ne-am încântat cu poftă, la o Seară de Folkușor live.

Mi-e dor de tine, mi-e dor să cânt(ăm), mi-e dor de acea stare de bine specială, pe care o simt doar atunci când am chitara în brațe și sunt alături de tine și de prietenii mei buni din Trupa de Folkușor.

Sunt vremuri pline de neprevăzut, pline de teamă și de război în preajmă, tocmai de aceea zic să ne mai întâlnim și să petrecem timp împreună ori de câte ori apare ocazia.

Seară de Folkușor – 23 iulie 2021

Dragilor, e aproape un an și jumătate de când nu ne-am întâlnit la o Seară de Folkușor live, față în față.

Așa că pe 23 iulie, de la 7 jumate seara ne adunăm la HashTag Pub (click aici pentru adresa) și cântăm.

Ne adunăm toată trupa, vine Dan cu tobele, Stelică vine cu bass-ul, Costel cu chitara lui electrică, eu cu a mea (cea cu 12 corzi, că sună tare fain), iar Daria și Anca vin cu vocile lor minunate. E rost de cântat pe folkușor pe săturatelea.

Hai, invită-ți prietenii și vino să cântăm live!

Live pe Facebook cu Bogdan si Daria

 

Daria și cu mine face un nou live

Hai cu noi! Let’s Folk about… VACANȚĂ!

Aici, pe pagina mea de Facebook, miercuri 23 iunie, de la 7 seara

Până atunci, poți să revezi Live-ul de data trecută, aici, pe canalul nostru de Youtube
https://www.youtube.com/watch?v=7fOhpqsJLQQ

Hai că e ușor! E folkușor live!
Cu drag,
Bogdan (Bobo de la Folkușor)

Unplugged de Folkusor la Ublo bistro

Pe 6 septembrie s-au împlinit fix opt ani de când am făcut prima Seară de Folkușor. Și am simțit o poftă imensă de a cânta din nou. Am vorbit cu Daria și ea mi-a spus la fel, că-i este dor să mai cântăm.

Cum încă nu sunt condiții de a face un concert cu Trupa de Folkușor, așa cum făceam până să înceapă nebunia cu covidu’, m-am gândit unde ne-am putea, totuși, întâlni cu tine la o cântare live?

Amator de Folkușor – live de acasă

Hai online diseara, de la 8 jumate, la prima întâlnire ”Amator de Folkusor”, în cadrul evenimentelor online din Club Casa Eliad Virtual.
Fac live direct de pe pagina mea de FB https://www.facebook.com/bungurea

De data asta o să vă cânt eu, de acasă și o să povestim despre Folkusor, despre Casa Eliad, și despre orice altceva ne poate aduce o stare de bine în perioada asta.

”Amator de Folkușor” va continua online in fiecare miercuri, ca o seară dedicată muzicienilor amatori, pentru care muzica este un hobby si care interpretează piese cunoscute și ușor de fredonat, împărtășind o stare de bine cu ceilalți prieteni.
Deja sunt alți câțiva amatori de cântat și alții vor urma…

Folkușor de Mărțișor

Habar nu am dacă va ninge în București anul acesta, dar știu că prima-vară din an începe dintotdeauna pe 1 martie.

Și cum mi-e deja mi-e dor să fim împreună și să cântăm folkușor, hai să ne (re)vedem pe 1 Martie 2020, când fetele își prind în piept mărțișoarele oferite de băieți!

Tot ce ai tu de făcut este să-ți inviți prietenii la HashTag Pub (click aici pentru adresa).

Începem să cântăm la 7 seara și ne oprim când vrem noi…

Hai să ne creăm o stare de bine cum numai la Folkușor e posibil, hai să începem împreună prima vară a acestui an 2020!

Folkusor unplugged – cu Bogdan si Daria

Poveste e cam așa: duminica trecuta am fost sa pap ceva bun la un bistro unde deja m-am împrietenit cu gazdele, Simona și Decebal. Sunt oameni foarte frumoși. Și la chip și la suflet. E imposibil sa nu-ți placă de ei și să capeți încredere că poți întâlni mereu mai mulți români fericiți prin țara asta.

Folkușor pe plaja mării

Hei, dragilor, după o vacanță binemeritată, Trupa de Folkușor reîncepe să cânte. Am primit din nou invitația de a merge la mare, să cântăm pe plaja de la Jupiter.

Totul vine la fix, caci ne apucase pe toți cheful de a cânta și dorul de starea de bine unică pe care o avem pe scena Folkușorului, cu tine alături.

Anul trecut, tot în septembrie, am cântat pentru prima oară pe o plajă. În același loc. Au fost acolo sute de oameni, s-a făcut un mare foc de tabără, s-a cântat și s-a dansat având marea în preajmă. A fost minunat.

Hai sa fugim într-o poveste

Dragilor, La Mulți Ani frumoși, cu bucurie cât încape în fiecare zi a anului acesta cu numărul 2019!

Am terminat anul 2018 cântând Folkușor și încep(em) Anul Nou cu aceeași intenție. 

Mi-a plăcut foarte mult atmosfera în True Club – când am cântat acolo pe 23 decembrie 2018. Așa am acceptat invitația lui Puiu Crețu de reveni în acel spațiu, chiar de luna aceasta. 

Hai să fugim într-o poveste
În care tainic, să evadăm
Netulburați de nicio veste
Între uitare și sublim...

Trupa de Folkușor, adică eu, împreună cu Daria, Dan, Costel, Anca, Andrei și Stelică, vom fi la True Club pe 31 ianuarie 2019, de la 7 jumate seara.

Un cadou pentru suflet, de Crăciun

Nu au trecut decât 17 zile de la Folkușorul de 1 Decembrie și am primit o invitație minunată de a merge în True Club cu Trupa de Folkușor, să facem un live cu stare de bine.

Chiar înainte de Crăciun, pe 23 decembrie 2018. Adică duminica ce vine, de la 7 seara.

Am luat această invitație (click link spre evenimentul creat pe Facebook) ca pe un cadou de Crăciun pe care să ni-l facem împreună cu tine.

Chiar mă gândeam deunăzi că mai este ceva vreme de așteptat până la anul, în februarie, când îmi propusesem să ne revedem la Folkușor de Dragobete. Că deja e tradiție.