Live pe Facebook cu Bogdan si Daria

 

Daria și cu mine face un nou live

Hai cu noi! Let’s Folk about… VACANȚĂ!

Aici, pe pagina mea de Facebook, miercuri 23 iunie, de la 7 seara

Până atunci, poți să revezi Live-ul de data trecută, aici, pe canalul nostru de Youtube
https://www.youtube.com/watch?v=7fOhpqsJLQQ

Hai că e ușor! E folkușor live!
Cu drag,
Bogdan (Bobo de la Folkușor)

Unplugged de Folkusor la Ublo bistro

Pe 6 septembrie s-au împlinit fix opt ani de când am făcut prima Seară de Folkușor. Și am simțit o poftă imensă de a cânta din nou. Am vorbit cu Daria și ea mi-a spus la fel, că-i este dor să mai cântăm.

Cum încă nu sunt condiții de a face un concert cu Trupa de Folkușor, așa cum făceam până să înceapă nebunia cu covidu’, m-am gândit unde ne-am putea, totuși, întâlni cu tine la o cântare live?

Amator de Folkușor – live de acasă

Hai online diseara, de la 8 jumate, la prima întâlnire ”Amator de Folkusor”, în cadrul evenimentelor online din Club Casa Eliad Virtual.
Fac live direct de pe pagina mea de FB https://www.facebook.com/bungurea

De data asta o să vă cânt eu, de acasă și o să povestim despre Folkusor, despre Casa Eliad, și despre orice altceva ne poate aduce o stare de bine în perioada asta.

”Amator de Folkușor” va continua online in fiecare miercuri, ca o seară dedicată muzicienilor amatori, pentru care muzica este un hobby si care interpretează piese cunoscute și ușor de fredonat, împărtășind o stare de bine cu ceilalți prieteni.
Deja sunt alți câțiva amatori de cântat și alții vor urma…

Un cadou pentru suflet, de Crăciun

Nu au trecut decât 17 zile de la Folkușorul de 1 Decembrie și am primit o invitație minunată de a merge în True Club cu Trupa de Folkușor, să facem un live cu stare de bine.

Chiar înainte de Crăciun, pe 23 decembrie 2018. Adică duminica ce vine, de la 7 seara.

Am luat această invitație (click link spre evenimentul creat pe Facebook) ca pe un cadou de Crăciun pe care să ni-l facem împreună cu tine.

Chiar mă gândeam deunăzi că mai este ceva vreme de așteptat până la anul, în februarie, când îmi propusesem să ne revedem la Folkușor de Dragobete. Că deja e tradiție.

La serbarea centenarului

Dragilor,

Pe 1 Decembrie 2018 ne-am întâlnit la Folkușor, am cântat pentru țara România și ne-am bucurat să fim împreună.

Am pus aici câteva imagini de atunci, spre reamintirea acelor momente minunate.

E fascinant pentru mine să văd cu cât drag se cântă piese românești mai vechi sau mai noi și cât de multă energie frumoasă se creează la Folkușor, de fiecare dată.

Și mai mult decât atât, m-am bucurat să constat că mereu apar oameni noi, care intră în energia Folkușorului și se contopesc într-o stare de bine care este de fiecare dată altfel. Dacă ai fost acolo, știi deja că imaginile nu pot revela decât o fărâmă din trăirile frumoase pe care le-am avut cu toții în acea seară.

Folkușor la Miercurea Ciucului

Dragilor,

Îmbrăcați în ie și bucuroși să cântăm românește, răspundem unei invitații minunate de a face o Seară de Folkușor în Harghita, pe scena teatrului ”Csiki Jatekszin din Miercurea Ciuc.

Dacă simți să cânți cu noi, hai și tu vineri, 2 noiembrie 2018, de la ora 17:00 la Miercurea Ciuc!

Starea de bine o facem împreună, ca de fiecare dată!

Hai, că e ușor! E Folkușor!

Cu drag,
Bogdan (Bobo)

Armonii de Folkușor – Aniversarea de 6 ani

Dragilor,

Vreme trece, vreme vine… Să fie cu stare de bine, zic!

Pe șase septembrie anul acesta s-au împlinit șase ani de la prima Seară de Folkușor, lansată pe 6 septembrie 2012. Foarte mulți de șase, care cheamă la frumos, la armonie și la echilibru. Așa că se cuvine să ne adunăm din nou la o sărbătoare, să ne bucurăm aniversând.

Așa că, hai să cântăm Folkușor la aniversarea a șase ani cu stare de bine!

Vineri, 28 septembrie 2018, de la 7 seara până spre miezul nopții… și chiar după.

La Mulți Ani frumoși, Folkușor!

Azi, 6 septembrie 2018 se împlinesc 6 ani de la prima Seară de Folkușor!

Mulțumesc cu recunoștință tuturor celor care, de-a lungul acestor mai bine de șase ani, vazut sau nevăzut, au contribuit și continuă să contribuie la această stare de bine unică și irepetabilă, cu numele de Folkușor!

Aici e linkul către albumele cu poze strânse de-a lungul acestor șase ani…

La Mulți Ani frumoși, Folkușorule!

Hai, că e ușor! E Folkușor!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
(Bobo, de la Folkușor)