Vine Unu’ mai de folkusor

Gata, e momentul, din nou!

E timpul pentru unu’ mai de folkusor!

Mi-e pofta sa cânt de nu ma mai pot tine in frâu si mi-e dor de tine, Omule, sa ne (re)vedem si sa cream, din nou, energia, starea aceea de bine ce vine din inimile noastre si merge la inimile noastre.

L-am rugat pe colegul si prietenul meu Andrei Popescu (un adevarat magician al graficii si computerului) sa-mi dea o mâna de ajutor la noul afis.

Ca nu mai aveam rabdare sa-ti spun de urmatorul folkusor…

Si iata afisul! E nou si e gata la timp, ca intotdeauna. Si imi place mult de tot. Multumesc, Andrei pentru darul si harul tau!

Ca intotdeauna când stii ce cauti si ai rabdare si incredere ca Universul lucreaza pentru tine, ti se arata si raspunsul cel mai bun – toate exact la timpul lor. Ei bine, mi s-a aratat locul unde folkusorul se poate exprima din nou, la momentul acesta: La Piazzetta, undeva intre Bucur Obor si Dimitrov.

In spatele blocului care are fatada deasupra pasajului, in directia de mers catre Dimitrov. E la doi pasi de statia de metrou Bucur Obor. Da un ochi pe site la www.lapiazzetta.ro sau pe pagina de FaceBook (clik aici) si te dumiresti indata cum ajungi acolo.

Duminica asta am mâncat acolo niste scoici absolut criminal de bune (dar si pizza, micii, salatele si fripturile arata senzational – nu le-am mancat pe toate duminica asta, te las si pe tine sa te infrupti cand vii acolo 🙂

Am stat, am savurat scoicile, m-am uitat in jur si mi-am imaginat cum va fi acolo la urmatoarea seara de folkusor, pe 1 mai 2014, cu tine alaturi…

Da, cred ca e un loc minunat, cu de toate, cu atmosfera calda si papa bun, cu bere rece, cu vin pe toate gusturile si culorile si cu oameni minunati care sunt tare bucurosi de oaspeti.

Alex Baicu, gazda de acolo este un prieten vechi de-al meu si un Om care se bucura cu toata inima pentru ca folkusorul ii trece pragul… isi dorea de mult sa aiba genul asta de “intamplari” acolo.

De data asta, pentru ca e inceputul unui nou “sezon” de folkusor, nu va fi Open Stage. Va fi o Seara “Bobo and friends“, in care voi fi pe scena impreuna cu invitati dragi – pe unii ii cunosti, iar pe altii ii vei (re)cunoaste.

Pâna acum, mi-au confirmat alaturarea pe scena: Marius Baţu, Nicu Nicusor, Cristi Luca, Deny Crainiceanu, Onu Pavelescu, Eugen Cristea, Dan Cazacu, Isabela Cosneanu, Tn’D (Teddy si Dorel) si Laci Ernst cu RED NEXT…

Si, cel mai important este ca si TU vei fi acolo, sa cântam impreuna. Sa ne bucuram!

TU esti cel mai important Om din viata folkusorului. Pentru tine si cu tine se creeaza folkusorul, prin tine creste si se intregeste bucuria acestui “spatiu cu stare de bine”

Nu uita sa-mi dai un semn ca vii si sa suni la 0749 12 12 12 ca sa-ti rezervi loc La Piazzetta (click aici pentru detalii) pentru 1 mai 2014, de la 6 seara pâna târziu in noapte.

In ultimele saptamâni m-am uitat din nou la pozele de la toate serile de folkusor de pâna acum, m-am uitat si la concertele By folkusor, de la inceput pana acum si m-am bucurat odata in plus, insa cel mai mult s-a intamplat ca sa-mi creasca dorinta de a ne revedea!

Asa ca privesc inainte cu speranta si incredere, caci ceea ce e mai bun pentru fiecare din noi abia de acum incolo urmeaza!

E sarbatoarea muncii pe 1 mai!

Ei bine, hai impreuna sa sarbatorim munca printr-o zi de 1 Mai folkusoresc!

Sa inceapa alt sezon al starii de bine! Un nou sezon! Unu’, mai de folkusor! 

Hai, ca e minunat si atat de usor! E folkusor!

Cu drag,
Bogdan (Bobo de la folkusor)

P.S. O (re)amintire cu cativa dintre haiducii folkusorului, asa, sa ne mareasca tuturor pofta de a ne reintalni? (click pentru video)

Comentarii

comentarii