Folkușor în ie, de 1 Decembrie

Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea”… Țara dă grâul, apa și tihna.

Însă pâinea e făcută de oameni. Și dacă aceasta e mai rea sau mai bună e pentru că oamenii o fac mai rea sau mai bună. Țara își face ”treaba” dintotdeauna. Și și-o face perfect. Noi, oamenii, însă, suntem supuși păcatului și ne lăsăm prea adesea supuși lui…

Se apropie ziua de 1 Decembrie, iar anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Se apropie o aniversare mare, aniversarea țării mamă. Pe toți cei care trăim aici, în România, ne hrănește și ne primește cu drag ”acasă”, fie că-i suntem copii iubitori sau rătăciți prin meandrele concretului.

E timpul din nou ca măcar de ziua ei să lăsăm deoparte criticile despre țară și să vedem bârna din ochiul nostru. Țara nu are de-a face nici cu prostia nici cu înțelepciunea noastră, oamenil ce-i calcă pământul. Ne iubește pe toți laolaltă.

Deja este tradiție la Folkușor să ne îmbrăcăm în ie de 1 Decembrie și să ne bucurăm cântând împreună. Anul acesta este a șasea oară când facem Folkușor de 1 Decembrie.

Și dacă e tradiție, să ne ținem de ea și să ne adunăm în Parcul Tineretului, la Cafeneaua Actorilor. Zic să ne strângem de la ora 6 seara, că avem multe de cântat și multe de povestit și să ne ajungă vremea pentru toate.

E sărbătoarea țării România. E timpul din nou să ne simțim bine fiind laolaltă, ca între buni prieteni, ca între buni români.

Am mai ”săpat” și am găsit piese noi, (toate românești, firește). Sunt melodii frumoase, care merg la suflet pentru că sunt cântate din suflet.

Ți le aducem pe 1 Decembrie, să le fredonăm cu toții, acolo, în spațiul cu stare de bine pe care numai împreună cu tine îl putem crea.

Și eu și Daria, Anca, Dan, Costel, Andrei și Stelian (adică Trupa de Folkușor) abia așteptăm ziua de 1 Decembrie 2018.

Tot ce ai TU de făcut este să-ți îmbraci ia și să vii împreună cu noi! Să pășim împreună în al 101-lea an al României, cu ușurință și bucurie!

Hai să facem ce un cadou țării România! Hai să-i cântăm de ziua ei!

Hai, că e ușor! E Folkușor!

Cu drag,
Bogdan (Bobo) și Trupa de Folkușor

P.S. Intrarea este liberă la Folkușor, ca de fiecare dată. Rezervările la mese se fac direct la Cafeneaua Actorilor.

 

Comentarii

comentarii