Folkușor la mare, 10 septembrie 2021

Hei și uite că unde se întâmplă de două ori, a treia oară vine de la sine, mai devreme sau mai târziu… Am avut bucuria să facem seri de Folkușor pe plaja de la Jupiter și în 2018 și în 2019…

Anul acesta, într-o vineri, pe 10 septembrie 2021, tot pe plaja de la Jupiter vom cânta împreună cu tine. E weekend, e la mare, e pe plajă, e de la 8 jumate seara, deci ai timp să-ți termini treburile și să ajungi acolo până începem concertul.

Live pe Facebook cu Bogdan si Daria

 

Daria și cu mine face un nou live

Hai cu noi! Let’s Folk about… VACANȚĂ!

Aici, pe pagina mea de Facebook, miercuri 23 iunie, de la 7 seara

Până atunci, poți să revezi Live-ul de data trecută, aici, pe canalul nostru de Youtube
https://www.youtube.com/watch?v=7fOhpqsJLQQ

Hai că e ușor! E folkușor live!
Cu drag,
Bogdan (Bobo de la Folkușor)

Folkușor de Mărțișor – 28 februarie 2019

Vine vine primăvara,
Se așterne-n toată țara...”

Noi, oamenii de prin părțile acestea ale lumii, sărbătorim prima zi a primăverii odată cu Mărțișorul. Și mai sărbătorim ziua îndrăgostiților pe 24 februarie.

Anul acesta am zis să ne întâlnim în True Club pe data de 28 februarie. La câteva zile după Dragobete și chiar înainte de Mărțișor. Să ne bucurăm de amândouă momentele la un loc, la Folkușor.

Să cântăm de dragoste și de bucuria primei veri a anului. Asta cere straie de sărbătoare, așa că ne îmbrăcăm iarăși ia sau cămeșa. Și te invităm și pe tine să îți îmbraci ia, dacă îți face bucurie.

Album de la Harghita

Dragilor,

Îmbrăcați în ie și bucuroși să cântăm românește, am răspuns invitației unui om absolut deosebit, domnul Dan Iamandi, din Harghita.

Omul acesta era la Jupiter, pe plajă, când noi am cântat în septembrie acolo.  Ne-a ascultat și după concert a venit la mine și a întrebat dacă am dori să venim să cântăm și la Miercurea Ciuc la începutul lunii noiembrie. Am zis pe dată DA, căci mi-a plăcut de Dan din prima, cum se spune.

Am urcat cu toată Trupa de Folkușor pe scena teatrului ”Csiki Jatekszin din Miercurea Ciuc, vinerea trecută, pe 2 noiembrie.

Folkușor pe malul mării – 8 septembrie 2018

Pe 8 septembrie 2018, am revenit cu toată Trupa de Folkușor la mare. Tot ceea ce știam înainte să plecăm acolo era că vom avea o scenă pe plajă, undeva, la Jupiter și că vor fi aproape o mie de oameni cărora le vom cânta.

Și mai știam că vrem să ne simțim bine, să cântăm cu toată inima și să ne bucurăm de atmosfera minunată la mare. Până la urmă, ce altceva mai ai nevoie pentru a te simți bine, când ești înconjurat de prieteni și poți să cânți pe malul mării, cu un foc de tabără și cu un joc de artificii la final?

Hai sus pe scenă! La Folkușor!

Eeeeh, cam greu s-a lăsat dusă iarna asta; se pare că-i place pe aici mai mult decât ne place nouă să o suportăm cu frigul și zăpezile ei.

Și cum primăvara își face loc, îmi aduce multă dorință de a cânta cu tine, la un nou Folkușor. După Dragobete, Dan a venit cu o propunere care este dorința mea dintotdeauna, anume să urci și TU pe scenă, să cânți – poate pentru prima dată acompaniat live.